Category Archives: Medicina Generala

3 Medicamente umane interzise animalelor de companie

images a

Animalele de companie sunt asemanate cu copiii in familia noastra. Ele depind de noi pentru a fi in siguranta, iar de multe ori nu manifestam suficienta atentie pentru ele. Preocuparea cea mai importanta pentru un “parinte” de animal de companie este in a-i mentine stare de sanatate in limite normale, asa ca, astazi, vreau sa va dau cateva informatii despre medicamentele umane care ar putea pune viata cainelui sau pisicii dumneavoastra in pericol. Doar pentru ca un medicament este sigur si eficient pentru oameni, nu inseamna ca este bun pentru caini sau pisici.

Am vazut cazuri in care proprietari ai animalelor de companie, avand cele mai bune intentii, au otravit accidental cainele lor cu medicamente umane, deoarece nu au inteles pericolele. Pentru a evita pericolul, nu ar trebui să dati NICIODATA medicamente umane cainelui sau pisicii fara ca mai intai sa consultati medicul veterinar.

Voi vorbi astazi despre cele mai comune medicamente umane pe care nu ar trebui sa le dati NICIODATA animalului de companie:

1. Aspirina – Aspirina interfereaza cu trombocitele (care ajuta la coagularea sangelui). Daca cainele tau are o rana deschisa, aspirina ar face ca hemoragia sa nu se opreasca. Aspirina este deosebit de periculoasa cand se amesteca cu alte medicamente, cum ar fi steroizi sau medicamente antiinflamatoare. Cainii pot avea probleme gastro-intestinale, dificultati respiratorii, probleme neurologice, tulburari de coagulare sau chiar insuficienta renala.

2. Ibuprofen – Acest medicament este foarte popular in tratamentul durerii, inflamatiei sau starilor febrile la oameni. In cazul animalelor de companie, ibuprofenul poate depasi cu usurinta nivelul toxic. Proprietarii bine intentionati pot da animalului lor drag ceea ce ei considera a fi o “doză sigura”, dar aceasta poate duce cu usurinta la hemoragii, ulcere gastrice si in cele din urma la insuficienta renala grava. Toate simptomele intoxicatiei cu ibuprofen, la animale, daca sunt netratate pot fi fatale. Simptomele includ apetit scazut, varsaturi, scaune negre, varsaturi cu sange, dureri abdominale, slabiciune si letargie.

3. Paracetamolul – administrat fara a consulta un medic veterinar este periculos. Cainii sunt mai putin sensibili la paracetamol decat pisicile care vor manifesta imediat efectele intoxicatiei severe. De exemplu, un caine de 50 de kilograme va trebui sa ingere mai mult de sapte comprimate de 500 mg paracetamol pentru a manifesta efectele toxice. Pentru pisica, o tableta de 250 mg de paracetamol ar putea fi fatala. Dacă banuiti cainele ca a ingerat o cantitate toxica de paracetamol (o pastila sau mai multe) contactati imediat medicul veterinar.

Intotdeauna trebuie luata in calcul si ingerarea accidentala a medicamentelor in cazul in care acestea sunt lasate „la dispozitie” de aceea sa nu uitam de responsabilitatea pe care o avem pentru siguranta necuvantatoarelor noastre.

facebook_icon

Trichobezoarele la pisica

Toaletarea zilnica realizata de pisici ne indica starea de sanatate a acestora si procuparea lor pentru igiena, insa in procesul de toaletare, ele ingera  si o anumita cantitate de par. Parul nu este digerabil si se poate acumula într-un mic sau mai mare ghemotoc de par, cunoscut sub numele de trichobezoar . Aceste trichobezoare sunt frecvente in special la pisicile cu par lung.

Ghemotoacele de par pot irita stomacul, cauzand vomismente pisicii, alte tulburari digestive sau depresie cauzata de durere. Voma poate sau nu poate contine ghemul de blana (trichobezoar). Ghemotoacele de par pot trece, de asemenea, în intestine unde se pot intari si pot duce la constipatie sau chiar obstructie intestinala.

Un diagnostic al pacientului se bazează de obicei pe istoricul medical, obiceiuri zilnice si semnele clinice. Medicul veterinar poate recomanda o radiografie daca pisica ta prezinta semne de constipatie sau obstructie intestinala.

Tratamentul initial include laxative speciale care ajuta la lubrifierea ghemului de blana, astfel incat sa poata trece mai usor prin tubul digestiv.

Acestea sunt de obicei vandute ca tuburi de pasta cu un gust foarte atractiv pentru cele mai multe pisici. Medicul veterinar va va sfatui cu privire la modul de administrare al produsului medicamentos sub forma de pasta. In cazurile severe, cu semne de obstructie intestinala, interventia chirurgicala poate fi necesara pentru a elimina trichobezoarul.

Preventia implica utilizarea periodica a laxativelor pasta pe baza de uleiuri si grasimi, cereale etc.

Hrana dietetica formata dintr-o cantitate mare de fibre este special formulata pentru a minimiza aceasta problema.

Periajul zilnic al pisicii pentru a elimina parul liber, de asemenea, ajuta la minimizarea formarii trichobezoarelor.

Se recomanda administrarea de apa la discretie si incurajarea consumului de plante grosiere – iarba.

images 3

facebook_icon

Toxoplasmoza, animalul de companie si sanatatea familiei

untitled

In multe familii care au deja animale de companie vine si timpul nasterii unui copil. Odata cu acest eveniment apar si o serie de intrebari cu privire la pericolul pe care pisica sau cainele il manifesta fata de sanatatea femeii gravide si a bebelusului. Pentru a elimina ideile preconcepute si a raspunde macar la o parte din aceste intrebari voi explica cum se manifesta aceasta boala la animale si cum putem sa o prevenim atat la animal cat si in cazul femeii gravide.

Toxoplasmoza este o boala infectioasa cauzata de un parazit unicelular numit Toxoplasma gondii. Toxoplasmoza poate aparea atat la pisici cat si la caini. Pisicile sunt gazdele definitive ale acestui parazit, ele fiind cele care elimina prin fecale parazitul contaminand mediul. Aceasta boala este o zoonoza (se transmite la om), de aceea o atentie deosebita trebuie sa aiba în special femeile gravide precum si persoanele cu imunodeficiente atunci cand intra in contact cu dejectiile din litiera pisicii sau solul contaminat cu fecale de pisica.

Puii sunt mai predispusi la infecția cu Toxoplasma decat pisicile adulte si au semne mai severe de boala atunci cand sunt infectati. De asemenea, pisicile care traiesc in aer liber sau in contact cu fauna salbatica au un risc mai mare de infectie decat pisicile de interior. Animalele care sunt hranite cu carne cruda sau incomplet fiarta prezinta un risc mai mare de imbolnavire ca si animalele cu imunitatea scazuta.

Pisicile, de obicei, pot contacta boala prin urmatoarele mijloace:

• Transplacentar, parazitul este ingerat de femela gestanta, se multiplica in placenta si apoi infecteaza fatul.

• Ingerarea parazitului  in timpul hranirii cu tesuturile de pasari sau rozatoare infectate.

• Ingestia de alimente sau apa contaminate cu fecale infectate cu Toxoplasma.

• Transfuzia de sange infectat (rar).

Semnele de toxoplasmoza la animalele de companie sunt nespecifice, iar cele mai multe pisici nu prezinta semne de infectie.  Uneori pot aparea  febra, pierderea poftei de mancare sau depresia. In cazul infectiei pulmonare, cerebrale sau oftalmice pot sa apara semne suplimentare specifice organului afectat. Alte semne clinice sunt:

• semne ale sistemului nervos central pot include depresia, semne neurologice, orbire partiala sau totala, convulsii si moarte.

• semne respiratorii pot include febra, tuse sau rata respiratorie crescuta la efort.

• semnele oftalmice pot include blefarospasm sau sensibilitate la lumina (fotofobie).

• alte semne care pot fi observate sunt ascita (acumulare de lichid in abdomen), icter, hepatomegalie (ficat marit), dureri musculare, pierderea poftei de mancare si pierderea in greutate.

Orice astfel de manifestare trebuie sa te indrepte in cel mai scurt timp catre medicul veterinar clinician care va recomanda testele de diagnostic.

Diagnostic

Cea mai bună metodă de diagnostic in toxoplasmoza este reprezentata de dozarea anticorpilor de Toxoplasma din organismul pisicii clinic sanatoasa. Acest test este concludent si ne poate asigura linistea daca pisica nu este purtatoare si nu elimina oochisti de Toxoplasma.

Medicul veterinar poate recomanda de asemenea alte teste de de diagnostic, cum ar fi:

• Hemoleucograma completa

• Profilul Biochimie

• Examinarea fecalelor

• Examen oftalmic

• Titru de anticorpi IgG și IgM

• Testul ELISA (test cu antigen)

• Radiografie pulmonara

• Analiza lichidului cefalorahidian(LCR)

• Analiza lichidului pleural sau peritoneal.

Tratament

• Antibiotice

• Anticonvulsivante

• Fluidoterapie

Prevenire

Animalele de companie ar trebui sa fie hranite doar cu hrana uscata, conserve sau alimente bine gatite.

Pisicile si cainii nu ar trebui sa fie hraniti cu carne cruda, maruntaie sau oase deoarece aceste tesuturi pot contine chisturi de Toxoplasma.

Luarea de masuri pentru a preveni contactul pisicii sau cainelui cu animale salbatice.

Containerele de gunoi vor fi securizate pentru a nu permite ingestia gunoiului menajer de catre animalul de companie.

Femeile gravide si persoanele cu imunitatea scazuta vor evita contactul cu solul contaminat cu fecalele pisicii sau cu litiera pisicii.

In cazul in care un alt membru al familiei nu poate curata  litiera pisicii, se va asigura o igiena suplimentara a litierei  prin oparirea periodica a acesteia si dezinfectia mainilor  femeii  gravide cu substante dezinfectante.

facebook_icon

enhanced-buzz-23710-1292447523-10

Sa prevenim afectiunile sezonului rece

Temperaturile scazute ale sezonului rece pot avea efecte negative asupra sanatatii animalelor de companie. Pentru a preveni aparitia simptomelor si afectiunilor cauzate de temperaturile extreme putem aplica masuri de preventie:

  • Asigurarea unui confort termic in locul de cazare al animalului. Nu recomandam cazarea in curte, dar daca acest lucru se intampla atunci cusca trebuie sa fie bine izolata si de dimensiuni adaptate taliei animalului.
  • Scurtarea plimbarilor in aer liber.
  • Achizitionarea unei hainute pentru rasele mici si medii de caini si pentru pisicute.
  • Cresterea aportului energetic din hrana.
  • Schimbarea permanenta a apei pentru a preveni inghetul acesteia.

Mentinerea toaletei animalului pentru a indeparta eventualele bucati de gheata din blana si a evita umiditatea permanenta a pielii.

Degeraturile

Se poate intampla ca extremitatile animalelor noastre – labutelele, urechile sau coada – sa inghete atat de tare incat sa se formeze cristale de gheata pe ele, gheata care le poate afecta serios. Din pacate degeraturile pot fi observate doar dupa cateva zile. In cazul in care consideri ca animalul tau de companie a suferit degeraturi du-l imediat intr-un mediu cald. Baga-i extremitatile in apa calda pentru 20 de minute pentru a topi cristalele de gheata si maseaza-i labutele pentru a-i stimula circulatia. Este foarte important sa nu incerci cumva sa rupi pojghita de gheata. Dupa ce s-a dezghetat, inveleste-l pe prietenul tau necuvantator in paturi si du-l la veterinar. Numai medicul poate stabili gravitatea afectiunii si il poate trata pentru durere sau posibile infectii, daca va fi cazul.

Hipotermia

Scaderea temperaturii corpului sub limita normala se produce la animalele de companie atunci cand corpul lui nu mai este capabil sa-si mentina temperatura in limitele normale . Acest lucru se intampla atunci cand animalele stau prea mult timp expuse la temperaturi scazute si/sau au deja o circulatie proasta si sunt mai sensibile la frig. In cazurile usoare de hipotermie, catelul sau pisicuta tremura si  da semne vadite de slabiciune. Pe masura ce simptomele avanseaza, muschii cainelui sau ai pisicii incep sa se atrofieze, rata de pompare a sangelui in inima si respiratia vor scadea in intensitate si animalutul poate intra in stare de soc. Daca observi aceste simptome, animalul trebuie incalzit si dus in mare urgenta la veterinar.

Otita

Frigul persistent, curentii de aer si umiditatea sunt factori favorizanti pentru aparitia inflamatiilor sau  infectiilor la nivel auricular. Lipsa igienei periodice de asemenea duce spre aparitia inflamatiilor auriculare care trebuiesc tratate fara intarziere la cabinetul veterinar.

Faringita

Apa administrata animalelor de companie in timpul iernii trebuie sa fie calduta. Mare atentie la consumul apei inghetate sau la linsul zapezii de catre animalele de companie. De indata ce apar simptome ca deglutitia ingreunata sau tuse, animalul trebuie tratat corespunzator

Laringita

Animalele active care trag in lesa sunt cele mai susceptibile afectiunilor laringiene in sezonul rece. De evitat plimbarile lungi si efortul in aer liber cand temperaturile sunt scazute. Simptomele netratate pot duce catre bronsita sau afectiuni pulmonare importante.

enhanced-buzz-23714-1292447777-11

Cistita

Contactul cu pardoselile umede sau inghetate pot duce la boli inflamatorii ale vezicii urinare asociate cu dureri frecvente la urinare. Pentru a evita aparitia acestor simptome neplacute este necesar sa izolam suprafetele de odihna ale animalelor.

Artrita

Frigul si umezeala sunt dusmanii de temut ai articulatiilor animalelor de companie. Asternutul trebuie sa fie gros, uscat si periodic schimbat. Durerile articulare se manifesta prin schiopaturi frecvente si chiar atrofia musculara.

Nu uitati ca preventia este cea mai buna arma pentru pastrarea sanatatii!

In cazul animalelor foarte tinere sau a celor geriatrice masurile de precautie trebuiesc strict monitorizate pentru a nu genera boli cronice chinuitoare si greu de tratat.

facebook_icon

 

Mentinerea starii de sanatate prin preventie

 

Vrem sa avem animale sanatoase si vesele de care sa ne bucuram in fiecare zi.

Atat veterinarii cat si proprietarii isi doresc acest lucru dar el se poate indeplini doar cu masuri medicale periodice de prevenire a bolilor.

Inca de la prima vizita la cabinetul veterinary,  medicul veterinar va recomanda un program periodic de observatie la domiciliu si consultatii periodice la cabinetul veterinar menite ca animalutul sa creasca perfect sanatos.

La inceput, vizitele la cabinetul veterinar vor fi mai dese  deoarece includ deparazitarile si vaccinarile din primul an de viata  precum si insusirea de catre proprietari a  procedurilor minime de crestere a animalelor (hranire, medicatia preventiva, educatia) recomandate de medicul veterinar. Acomodarea proprietarilor cu obiceiurile zilnice ale animalutelor va deveni o rutina  ceea ce inseamna ca manifestarile iesite din tiparul zilnic pot fi foarte usor identificate ca si probleme de sanatate.

Preventia bolilor se face atat la cabinetul veterinar in cadrul consultatiilor periodice cat si acasa in interactiunea zilnica pe care o ai cu pisica sau catelul tau.

De cele mai multe ori, proprietarul este cel care observa lipsa de vioiciune a animalutului, scaderea, absenta sau exagerarea apetitului pentru hrana, prezenta unor manifestari clare de boala ca voma sau diareea, tremuraturile sau chiar agresivitatea nejustificata. In momentul aparitiei manifestarilor de boala  avem certitudinea ca  programarea la medicul veterinar trebuie facuta cat mai repede  pentru punerea unui diagnostic si demararea tratamentului pana la insanatosire.

Preventia zilnica prin examinarea animalutului acasa  de catre proprietar include prezenta apetitului pentru joaca, hrana si apa, frecventa urinarii, culoarea urinei, cantitatea de fecale eliminate, culoarea si consistenta acestora, postura in timpul mersului sau in stationare, integritatea pielii.

Preventia lunara  include cantarirea (scade sau creste in greutate), starea de curatenie a urechilor, lungimea unghiilor, starea de ingrijire a blanii, prezenta parazitilor externi, culoarea pielii, prezenta pruritului ( mancarime), starea danturii si a mucoasei bucale, existenta scurgerilor vaginale sau uretrale. In fiecare luna se recomanda aplicarea pe piele a substantelor contra parazitilor externi ( purici, capuse, tantari).

Preventia trimestriala  se recomanda a fi efectuata la cabinetul veterinar  unde medicul veterinar efectueaza deparazitarea interna si externa, precum si un examen coproparazitologic pentru identificarea eventualelor specii de paraziti interni care pot fi transmisi omului.

Preventia semestriala include deparazitare interna si externa, prezenta sau absenta perioadei de calduri in cazul femelelor, toaleta urechilor, taierea unghiilor, toaletarea robei, examinarea globului ocular.

Preventia anuala se face la cabinetul veterinar unde medicul veterinar va recomanda deparazitarea interna si externa, vaccinarea anuala pentru prevenirea contaminarii cu virusuri sau bacterii generatoare de boli grave, evaluarea starii de sanatate prin ascultatie, termometrie, palpare, consult general sau recomandarea dupa caz a unui set complet de analize care sa arate eventualele disfunctii organice care pot duce la aparitia semnelor clare de boala in scurt timp.

Dat fiind ca preventia este cea mai ascutita arma contra bolilor, va indrum sa o aplicati zilnic pentru a evita suferinta si disconfortul animalutului si a intregii familii.

 Pentru intrebari privind starea de sanatate a companionului dumneavoastra va rog sa aplicati  chiar pe acest blog si in cel mai scurt timp veti primi raspunsul avizat.

  images[1] (2)

 

facebook_icon